Caracterul general al oamenilor sta in spatele unei bariere.Apropierea persoanelor de acest zid intregeste confortul psihic,gandul supravietuirii traind in mijloace de nesupravietuit,o fuga permanenta de contemplare a adevarului,placerii.Numerosi sunt ei precum sunt acei migratori care vin si pleaca,unii se incapataneaza sa ramana,altii sa plece…simpli calatori in timp.Tu,chip inocent,varsa o singura lacrima si vei dainui spre Absolut,inaltandu-te la cer ca un prunc ce n-a privit lumina,dulcea compactizare a cerului cu pamantul.Vino…Inspira aerul inghetat din pricina minciunii,loveste-te de sunetele tipetelor si confrunta privirile amortite ce vor sa te ucida.Vizibilitatea inimii tale pure e doar o idee care te-ar putea lasa fara suflare,ascunde-o.Deschide lumea…priveste tot cu chip senin,descatusat

Inima,pierduta in zbor,transforma lumea intr-o substanta a carei discontinuitate reliefeaza simtamintele omenesti.Pe acel fundal este imprastiat fructul iubirii,ca o pasta omogena din care se prelinge o dorinta inexacta ca profunzime dar gradata de mutilarile sufletesti.Mutilarea in sine transmite capacitatea de a percepe importanta fisurilor dobandite de-a lungul timpului.Fisura=Esec.Cat de importante sunt fisurile intr-o stare de apasare care se resimte in intregul organism,nelasandu-ti ragaz sa respiri?Multitudinea de esecuri ar cam vrea sa mai adune o noua posibila intrebare: “Cum ar fi daca…?” , “Ce s-ar intampla atunci cand…?” Raspunsul: “Va fi un esec”.Esecurile convietuiesc cu tradarile,cu dorintele nerealizate din pricina diversilor factori ce perturba comoditatea,cu gustul sarat al lacrimilor atarnate pe obrajii obositi.Cautand un motiv pentru toate,omul vrea sa atinga locurile cele mai inalte,sa ajunga cat mai sus posibil,astfel esecurile pot fi si o forma ajutatoare pentru a-si realiza scopul.Esecul e o putere,o idee amagitoare,un fapt clar ca intoarcerea in secventele din trecut te face mai increzator,mai realist si mai copil de cat erai atunci cand te-ai nascut.Esecul e un gand,o variatie de note muzicale puse intr-o ordine gresita,o reactie neasteptata de cele mai multe ori,un pas inapoi.Sistemul intregilor explicatii mai sus elucidate e doar un simplu si umil gand,depasit de altfel….

Pe-nserate,luminile se aprind apoi se sting cu o neinteleasa repeziciune.Mijloacele de transport si autovehiculele isi poarta viteza pe strazile pustii.Intrigantii pasi ce strabat scarile unei locuinte si atingerea suava a peretelui neintalnit pe niciunde pastreaza sunetul normalitatii.Mersul devine tot mai alert,urcand si urcand.In jurul sau,ambalaje si hartii aruncate in colturile limitatelor margini.O vietate lipsita de vinovatie,mai speriata decat patrupedul cu urechi lungi,adorabile,se strecoara prin mizeriile societatii.Deschide usa fara nici o vlaga,se uita curioasa sa vada daca se mai afla cineva.E pustiu si intuneric.Frigul ii patrunde in oase.Trupul sau se lasa purtat pana la ultimul nivel al cladirii.Ajunsa in locul cu pricina,primea si tot primea imagini ale portretelor fiintelor ce se agatau de constiinta sa.Intreaga planeta era atrasa de corpul slabit si bolnavicios,ca un magnet ce nu avea nicicand sa-si reduca intensitatea proprietatilor sale.Dar,privind peisajul cu mai multa atentie,observa prezenta unei umbre…acea umbra provenea de la una din nenumeroasele ferestre ale locuintei din fata sa.O priveste.Concretizarea trupului nu devine vizibila insa pentru ea.In secunda urmatoare incepe sa fuga constientizand adevarul.O parte din existenta sa a ramas in propriul sau glas facut sa emane strigatele macabre ale durerii formandu-se totodata forme ale perfectionarii,ale frumosului.Impreunarea lor a adus-o spre calea mantuirii.

Diagnostic de nonsens.Timpul este darnic,nesfarsit cu minoritatea prezenta lasand fantezia sa cuprinda vocea stinsa a celor prezenti.Vocile interioare ale eului sunt detaliul sublim al fiecarei parti din tine.Simti o stare de greata cand incerci sa te transpui in propria’ti imaginatie,corpul este incordat,tremura..

La auzul chemarii in reverie,incertitudinea te provoaca sa uiti groapa in care esti captiv si sa fii exaltat de gandul inaltarii,sufocarii,chinuirii creatiei.Acolo sus,te intampina abstractul,confundat cu ceata dezolarii…tu vrei doar sa zbori,insa excentricitatea te inconjoara si astfel te doboara….

Amnezie totala.Claritatea luminii ofera confortul psihic prezent.

Identitatea multipla si incerta indeparteaza componentele din ecuatia existentiala.Cu cat identitatea se ramifica in mai multe necunoscute,ecuatia va fi mai greu de rezolvat.Ori fara componentele ecuatiei,solutia nu exista.Fiintele isi creeaza anumite modele pe care le urmeaza,in ecuatii aceste modele sunt transpuse prin alaturararea de numere,care dau anumite urmari.Aceste urmari sunt echivalente cu termenul de “model”.Asa cum o nemultumire isi are originea in categoria marilor subclase ale termenului de durere,asa si derivatele numerelor se clasifica si fac parte din marile demonstratii ale stiintelor exacte.Viziunile noastre sunt reflectate in marea oglinda a cerului,in prima ploaie calda de vara,in primul pas spre infinit…purtam o masca pretutindeni ca o amagire ce nu poate fi desprinsa de caracterul plin de speranta al muritorilor.Ceea ce e genial.Amestecul de imperfectiuni alaturat inocentei pune anumite persoane pe cel mai inalt piedestal.

Intreaga viata a marelui scriitor isi are izvorul in aceasta carte.Lumea dezavantajelor si a saraciei isi pune amprenta asupra vietii lui Camus.Fiecare sentiment in parte se resimte in fiecare rand scris,fiecare tema abordata,fiecare sentiment adus cititorului.

Desigur,sunt o multime de subiecte care mi-au trezit si mi-au generat o gramada de stari,dar am vrut sa transpun o tema care are o importanta deosebita pentru scriitor.Albert Camus nu vedea saracia ca fiind un lucru terifiant,dimpotriva.Prin saracie vedea aproape tot ce a lasat Dumnezeu pe pamant intr-un mod diferit fata de cei care privisera totul cu o usoara indiferenta.

Camus era coplesit de o stare prezenta de nesiguranta in viata reala.Nesiguranta ii transmitea un confort psihic incredibil,un dezechilibru care intr-un mod ironic,il ajuta.Parcurgand usor usor intreaga sa opera,unicitatea sa ma surprinde tot mai mult

Pentru o clipa m-am pierdut. Cand am deschis ochii am vazut multitudinea lucrurilor inexistente in lumea mea,am plans,apoi o lumina stranie mi-a deschis ochii. Tot pentru o clipa m-am pierdut in neputinta de a construi implinirea infatisata de lumea intreaga. In momentul abstract al existentei mele am privit lung drumul catre ceea ce nimeni nu va putea sa detina,nicicand. Visul obsedant contureaza minciunile indivizilor si ai martorilor cu o stare inevitabila de dezgust. Abundenta reticentei precum si lipsurile ce modifica forma intregului format sunt plasate in imensul gol al vietii. Echilibrul constituie un impediment fata de propria-mi persoana si astfel greutatea decizilor se transforma in suma multor semne de intrebare. Nu constitui un caracter ce merita ascultat,auzit,vazut,simtit. Unele interactiuni sunt de-a dreptul bolnavicioase,imbolnavindu-ma si pe mine. Nu. Mai exact imi imbolnavesc membrele superioare din pricina dorintei de a scrie.

Soarele isi arunca fara rusine razele,caldura,unicitatea.Vazduhul,treptat,capata noi culori,invesmantate intr-un vant domol.Fuga permanenta a norilor este cronometrata de privirile trecatorilor,aducand o amaraciune in sufletul lor.Penumbra este dispersata din pricina unui fum de tigara iar urmele calatorilor sunt sterse pastrand un bonus de comoditate vizuala.Conceptia ideatica a invelisului ce proteja intreaga atmosfera fusese zdrobita de lunga asteptare a lucrurilor ce nu pot fi atinse,a gandurilor ce nu pot fi ascultate,a sentimentelor ce nu pot fi patrunse.Iar eu…privesc soarele cum apune,cum dezintegrarea sa imi aduce un aduce un suflu nou,multiplicat de figuratia personajelor din jur

Inchistat in globul infinitului,organismul sau ii trada caracterul de om puternic,lasandu-i o usoara grimasa de temere.Cu o zi inainte,avea sa se gandeasca la ce va urma,la pasii plauzibili,obligat sa le dea ascultare.

Gandurile sale nu indeplineau intocmai caracterele unei realitati,si totusi vedea adevarul.Asa cum adevarul poate fi perceput ca o minciuna de acei interlocutori tacuti,dornici in a-si expune parerile egoiste,asa si minciuna,distorsioneaza puntea dintre real si fictiune.

Relevanta puterii isi are acum originea in neantul cerului iar insignifianta traditiei continua prin perpetuarea incontrolabila a fiintei umane.

Convulsia resimtita de catre acest umil om,era nula din punct de vedere al conotantei astfel incat imaginea sa cu privire la zborul neintrerupt al sufletelor,parea o simpla aluzie la viata.

Anumite fapte sau evenimente parcurg un numar de etape complet inevitabile peste care natura omeneasca nu poate sa inchida ochii.Spre exemplu,o revolta poate fi similara cu un conflict intelectual.Acea relatie de interdependenta intre termenii expusi se datoreaza duplicitatii mintii umane.Competitia revoltatoare intre triburile fetusurilor nedescoperite situeaza mereu partile relatate la un nivel infiorator…un nivel in care singura metoda de a convietui este,paradoxal,autodistrugerea.Jocul teatral ce include altercatia si dezaprobarea catalogheaza mai mult frica de a si ascultat.Haotic vorbind,subconstientul nostru are nevoie de acel gram de superficialitate astfel incat oamenii sa perceapa cat se poate de clar,asimilarea bunastarii si a diverselor contradictii in paralel cu dinamismul actiunilor

Fiecare miscare indulcita de adancimea propriilor mele ganduri ramane intacta. Profunzimea lor imi arata varsta,prelucrata de ceea ce nu voi detine nicicand : libertatea simtirilor. Activitatile ce ma gonesc spre indescifrabilitatea timpului par a nu se mai sfarsi. Iar eu, ma reflect in culori ce nu exista, in teorii nedescoperite, ca o umbra ce vegheaza in permanenta caile vide ale imaginatiei. Simt ca decad… decad din multimea indivizilor aflati pe marginea hotarului, al carei margini nu exista. De ce gresim? Un bine realizat intra in completarea celor mai ascunde ganduri, poate binefacatoare idealisticii noastre. Dar ce suntem? O strangere de mana ce exprima posibilitatea unui drum parcurs spre a da jos furia, inhibitia ce ne acopera trupurile ca un vid atotcuprinzator. Functionam dupa principiul singuratatii, o idee de existentialism absolut. Imi vin deseori in gand, anumite conceptii gandite de cei ce traiau inaintea mea, incercand sa macin discretele suspine, si sa le transform in concluzii ferme. As vrea sa ating umarul celui intelept pentru a-i transmite un dar al multumirii, o revedere a intregului monolog ce-mi apartine. O simpla atingere, atat mi-ar fi de ajuns …